Pretexte de poveste- figurinele origami

          Așa cum se știe, poveștile sunt peste tot. Oriunde ai întoarce privirea, o poveste așteaptă să fie revelată: de unde vine furnica? încotro se grabește vrăbiuța? de ce își cară mereu melcul casa în spinare? de ce cad frunzele din copac? ce au pățit norii de s-au pus pe plâns? Orice eveniment, cât de mic, din jurul nostru poate stârni o poveste (asta dacă suntem suficient de curioși, de dispuși să vedem dincolo de banalitate și gata să abandonăm rutina.). 

           Dar nu doar micile și neînsemnatele evenimente ale realității pot genera povești. La fel ni se poate întâmpla cu orice obiect ce ne iese în cale: un nasture, o piatră, o carte, o jucărie. Orice poate deveni pretext pentru o poveste, căci fantezia și imaginația noastră atât așteaptă: un pretext. Odată stârnită, imaginația se dezlănțuie și, după mecanisme necunoscute, iscă, amestecă, asociază și combină imagini care, ordonate într-un anume fel, duc la crearea unei povești. Așa se face că, fără a învăța cum, copiii pot scrie povești pur și simplu. Și, deși toată lumea știe CE este o poveste, nimeni, niciodată, nu știe CUM va arăta povestea la final. Or tocmai acest hazard al alcătuirii ei, existența în orice moment a infinitelor posibilități, puterea de a duce povestea unde cu gândul nici nu gândești la început, face din actul de creație o mare plăcere. 

         De multe ori, ca pretext pentru  povești am ales figurine origami, pe care copiii au învățat să le realizeze singuri. Două animale de hârtie urma să provoace imaginația fiecărui copil, pentru ca în final să ne dăm seama cât de diferiți suntem, cât de diferite sunt lucrurile pe care le creăm și cât de frumoase.

          Pentru că grupa de copii cu care am lucrat era de clasa I, am ales varianta poveștilor sub formă de bandă desenată, astfel încât nu doar textul, ci și deseneul, a contribuit la constuirea poveștii.

              La fel de mult le-a plăcut copiilor să creeze animalele de hârtie, să deseneze și să scrie. Adunate la un loc, poveștile lor ar alcătui unele dintre cele mai frumoase cărți de povești.


Raluca


       

Destinație de poveste: TĂRÂMUL DULCIURILOR

Pentru a scrie o poveste, ai întotdeauna nevoie de inspirație. De fapt, inspirația nu este nimic altceva decât o sămânță de poveste care caută pe cineva să o hrănească și să o ajute să crească mare. Semințele acestea de povești sunt pretutindeni, iar cine e cu adevărat atent se poate simți  ... inspirat din te miri ce! 

În cazul poveștii de mai jos scrisă de Irina, inspirația (deci sămânța de poveste) a pornit de la 2 cuvinte: explorator și timp. 

                 Tărâmul Dulciurilor

A fost odată un explorator extrem de pasionat de noi şi noi descoperiri. Îi făcea o deosebită plăcere să găsească locuri noi, care nu apăreau pe nicio hartă, să scrie articole de specialitate în revistele şi maualele de geografie, să facă tot felul de studii. De exemplu, el a descoperit că în cactuşi există lichid, că melcii mănâncă frunze, că harta României e în formă de peşte, că unele ciuperci pot fi otrăvitoare, că furnicile sapă labirinturi subterane. De asemenea a publicat multe encicolpedii, cărţi de fizică şi de geografie, hărţi, broşuri şi cărţi. Vă întrebaţi cum arată exploratorul nostru, nu-i aşa ? Ei bine, am să vi-l descriu cât voi putea de bine : nu e nici mare, nici mic, n-are părul nici blond, nici şaten, nici întins, nici cârlionţat, ochii lui nu sunt nici mici, dar nici mari, gura lui nu e nici cât un sâmbure de cireaşă, nici cât o banană, hainele nu-i stau nici bine, dar nici rău, cizmuliţele lui nu sunt nici albe, nici negre, nici curate, dar nici foarte murdare. Aşa arată el !

Acest vestit explorator, trăia pe strada Albinelor de mare, într-o casă extrem de spaţioasă, alaturi de tatăl, bunica şi mama sa. Avea o casă plină ochi de enciclopedii, cărţi de aventuri, cărti cu cei mai renumiţi exploratori şi tot ce e mai potrivit pentru explorări : ciocane necesare în caz de blocare într-o peşteră, frânghii groase pentru a escalada cei mai înalţi munţi din lume, lanterne pentru a vedea pe întuneric ca pe lumină şi hărţi pentru a nu se rătăci. Dat fiind că îi plăcea la nebunie explorarea, avea în loc de geam - o bibliotecă, în loc de uşă – frânghii una peste alta, în ordine alfabetică, în loc de pat o carte mare şi în loc de tablouri - hărţi. Deşi a explorat numeroase zone ale planetei, exploratorul avea o mare nemulţumire: nu reuşise să ajungă în Ţara Dulciurilor! Această nereuşită era trecută în jurnalul lui la capitoul „Eşecuri”.  Nici în urma celui mai mare efort depus de el vreodată, exploratorul nostru nu a reuşit să găsească acest ţinut care îl atrăgea din copilărie.

De cand era de-o schioapă, ca să adoarmă, bunica lui îi povestea în fiecare seară de renumita Ţară a Dulciurilor. Îl punea cu capul în poala ei şi cu o voce blândă începea aşa:

„...A fost odată un omuleţ de turtă dulce, care trăia în Ţara Dulciurilor.”

 În mintea de copil a exploratorului nostru, Ţara Dulciurilor era mai adevărată decât luna de pe cer şi mai frumoasă decât Paradisul: avea cascade de sirop de arţar, munţi uriaşi din îngheţată, păduri de ciocolată, căsuţe acoperite de frişcă, coşuleţe cu bomboane pe toate drumurile, copaci din jeleu şi iepuraşi de marţipan. De când a auzit pentru prima dată despre acest ţinut şi-a propus, ca atunci când va fi mare, să îl găsească şi nu a renunţat să viseze că într-o bună zi o va face.

Timpul a trecut, iar personajul acestei poveşti a crescut şi a devenit explorator. Plin de nerăbdare, a pornit în căutarea minunatei lumi dulci. Nu a spus, însă, nimănui despre visul său pentru că îi era teamă ca ceilalţi să nu râdă de el. Adică, un explorator adevărat să creadă că există în realitate Ţara Duciurilor? Era imposibil!

A pornit explorarea chiar în casa lui. A căutat în imensa  carte de geografie pentru a o repera. Dar ce credeţi voi ? Nu a gasit nimic! Aşa că a hotărât să plece la drum şi să se orienteze singur.

Prima şi prima oară a plecat spre Bucureşti şi, pentru a afla o informatie, a întrebat fiecare persoana întâlnită pe drum : de la vânzătorul de ziare până la poliţiştii din trafic. Nimeni nu putut să-i dea vreo informaţie despre această ciudăţenie. Toată lumea zicea că este doar o aiureală. Dar voi îl cunoaşteţi deja destul de bine pe acest explorator şi ştiţi: nu s-a dat bătut. A dormit peste noapte pe câmp în sacul său de dormit şi a doua zi a pornit spre alte locuri.

După ce a văzut că nu-i chip să găsească tărâmul mult visat în cele patru părţi, exploratorul s-a gândit că, poate, el nu se găseşte, aşa cum se aştepta, în cele patru zări. Aşa că şi-a pornit căutarea într-un Târg de Dulciuri. Dar n-a găsit nici acolo ceea ce căuta, ci doar foarte multă lume şi o mare gălăgie. Apoi s-a gândit să încerce într-o fabrică de ciocolată. Acolo a găsit, spre dezamăgirea lui, doar maşinării şi aparate metalice, nimic ce să-i amintească de bomboane şi acadele.

 Fiindu-i tare somn şi foame, a hotărât să se întoarcă acasă şi să considere Tarâmul Dulciurilor o fantasmă din copilărie. În drum spre strada Albinelor de mare, ochii îi fuseseră atraşi de vitrina unei cofetării. Un curcubeu de culori în nenumărate forme l-au atras ca un magnet. A deschis uşa cofetăriei şi pe loc l-a izbit mirosul îmbătător de vanilie, scorţişoară şi cacao. Cum credeţi că arăta această cofetărie ? Exact ca în poveştile bunicii: bucăţile de prăjituri erau ca nişte căsuţe colorate risipite pe rafturile vitrinei, torturile erau nişte adevăraţi munţi de cacao şi glazură albă, pe vârful lor fiind risipiţi bolovani de bomboane. Fructele confiate şi cele scufundate în gelatine roşiatice umpleau coşuleţele de aluat. Florile din fondante şi iepuraşii de marţipan răsăreau în toate colţurile rafturilor de sticlă...

-          Cu ce vă pot servi? întrebă vânzătoarea.

-          O felie de tiramisu, vă rog, spuse exploratorul îmbătat de arome şi culori.

 A mancat felia de tiramisu, apoi încă una şi încă una, apoi s-a hotărât să ia şi la pachet câteva.

 Când a ieşit din cofetărie, s-a uitat la numele acesteia ca să ştie unde să revină. Care credeţi că era numele acestei minunate cofetării ? Era chiar „Tărâmul Dulciurilor”! Aşa s-a convins exploratorul nostru că locul acela minunat la care visa din copilărie nu era doar în mintea lui, ci exista cu adevărat. Ei, şi ce veselie a mai fost după aceea în sufletul lui! Şi cum a ajuns acasă a şi şters din jurnal capitolul „Eşecuri”

Sfarsit

Irina G- clasa a III a

O mică magie: transformă o poveste în poezie

Cu siguranță, orice mare poet a fost cândva un mic poet, iar lucrul cu cuvintele trebuie că a început pentru fiecare de undeva, dintr-o chemare interioară, dintr-o provocare sau dintr-o joacă. Și chiar dacă nu toată lumea își dorește să devină poet, pentru că doar câțiva au scris în destinul lor această menire, cel puțin a încerca să potrivești cuvintele în versuri, să găsești rime și să transmiți ceva prin intermediul lor, poate fi un exercițiu util și plăcut. 

Ca să ușurăm puțin sarcina de lucru/joacă, am ales să plecăm de la povești cunoscute și să le transpunem în versuri. Astfel, partea de conținut a fost îndeplinită, iar nouă nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne ocupăm de formă (asta după ce ne-am lămurit ce sunt rimele, de câte feluri sunt ele și cum se organizează textul unei poezii). 

Poveste de la care am plecat a fost Punguța cu doi bani, iar mai jos sunt două exemple de versificări de-ale copiilor, așa cum s-au priceput ei la primul contact cu rimele.

                      PUNGUŢA CU DOI BANI

                                                       Transpunere în versuri de M. Babău

Găina, babei îi făcea

Ouă multe, câte dorea,

Dar baba nu se-ncumeta

Moşului vreun ou să-i dea.

“Bate-ţi şi tu cocoşul să-ţi facă ouă!”

Îi zicea ea.

Moşul

Şi-a bătut cocoşul,

Care repede-a plecat

Să-i aducă avuţie mare, ca unui împărat.

Agitat, nevoie mare,

Cocoşul pe drum a alergat

Şi-a găsit în a sa cale

O punguţă cu doi bani.

Un boier, trecând pe-acolo,

Vizitiului i-a spus

Să-nfrâneze iar caleaşca

Pe cocoş să-l i ape sus.

Vizitiul a făcut ce i s-a spus

Şi punguţa cocoşului i-a smuls.

“Cucurigu! Boieri mari!

Daţi punguţa cu doi bani!”

Striga-n urma lor cocoşul

Alergând ca un nazdrăvan.

Vizitiul l-a aruncat

Într-o fântână din sat,

Dar cocoşul supărat

Fântâna a secat

Toată apa îngiţind

Şi afară din puţ sărind.

Vizitiul, înfuriat,

În cuptor l-a încuiat.

Dar cocoşul ne-fricat

Toată apa a vărsat.

Din cuptor ieşind afară

Strigă după boier iară:

“ Cucurigu! Boieri mari!

Daţi punguţa cu doi bani!”

Vizitiul, şi mai enervat,

În grajd pe loc l-a aruncat.

Dar cocoşul a ieşit

Şi vitele le-a înghiţit.

Vizitiul, scos din minţi,

În visterie l-a închis.

Cocoşul bogăţiile a înghiţit

Şi ţanţoş afară a ieşit.

Vizitiul a cedat

Şi cocoşului punga i-a dat,

Care degrabă a plecat

Mulţumit c-a triumfat.

Bogăţiile toate afară le-a dat

În curtea moşului cum a intrat.

Acum baba moşului îi cerea

Bogăţii şi ei să-i dea,

Dar moşneagul îi zicea

“Bate-ţi şi tu găina!”

Găina de acasă a plecat

Căci de bătăi s-a săturat.

Cum mergea aşa agale

A găsit o mărgică-n cale.

Cu mărgica înghiţită

S-a dus la babă grăbită.

Baba tare s-a bucurat

Că găina o mărgică a ouat

Apoi drept răsplată,

Viaţa găinii a fost curmată.

Deci moşul în belşug se desfată,

Iar peste gard baba trăieşte supărată.

           

                       PUNGUŢA CU DOI BANI

                

                                        Transpunere în versuri de  A. Militaru

Au fost odată

Ca niciodată

Un moşneag şi o băbuţă

Care aveau un cocoş şi o găinuşă.

Găina multe ouă făcea,

Dar baba moşului niciunul nu-i dădea.

De zgârcită ce era

Doar ea le mânca.

- Pune-ţi pofta-n cui!

I-a zis baba moşului.

- Nici găina mea nu oua

Până n-am pus bâta pe spinarea sa!

Atunci, bezmeticul moşneag,

Şi-a bătut cocoşul cu un toiag.

 -Du-te de la casa mea

Că degeaba-mi strici mâncarea!

Cocoşul a plecat pe drum hai-hui

Şi-a  găsit în drumul lui

O punguţă cu doi bani

Pentru moşul cu mulţi ani.

Punguţa în cioc el a luat

Şi spre casă a plecat.

Pe drum el a întâlnit

O trăsură cu un boier smintit

Ce pe vizitiu l-a pus să ia

Punguţa ce în cioc cocoşul o avea.

Cocoşul, supărat nevoie mare,

Urmări trăsura, strigând foarte tare:

„Cucurigu, boieri mari!

Daţi punguţa cu doi bani!”

Din nou vizitiul a coborât

Şi pe cocoş l-a azvârlit

În fântână să se înece

Ca boierul în linişte să plece.

Cocoşul toată apa a înghiţit

Şi pe urmă a fugit

După trăsura boierului

Care avea punguţa lui.

Ajungând la conac,

Boierul s-a enervat

Şi pe loc a ordonat:

- Aruncaţi cocoşul în foc!

M-am săturat de aşa un joc!

În cuptor, cocoşul a vărsat

Toată apa ce din fântână a luat,

Apoi la fereastra boierului s-a dus

Şi să strige iar s-a pus:

“Cucurigu, boieri mari,

Daţi punguţa cu doi bani!” 

- Vizitiule, ştii ce să faci?

Aruncă cocoşul în grajdul cu vaci!

Poate-l calcă vreun bou înfuriat

Şi vom scăpa de el imediat!

A zis boierul pe dată

Văzând că de cocoş nu mai scapă.

Însă, deşi erau multe animale,

Cocoşul le-nghiţi şi se făcu mai mare!

Boierul era la culme de enervat

Că de cocoş nu a scăpat.

Aşa că în beciul cu bănet l-a aruncat

Crezând că pe veci de el a scăpat.

Dar cocoşul, lăcomit,

Toţi banii a îngiţit

Şi-anceput a cânta:

“Dă-mi, boiere, punga mea!”

Boierul, obosit şi mâniat,

Cocoşului punga înapoi i-a dat.

Fericit,

Cocoşul spre casa moşului a pornit

Cu găini, raţe, cireadă,

Să-i facă în ciudă la babă.

Baba, rea cum era,

A-nceput să-şi bată găina,

Care-n lume a plecat

Şi-o mărgică i-a ouat.

Rețete sofisticate din povești adunate

Uneori, când suntem în bucătărie, deschidem o carte aproape magică de unde aflăm secretul  unei mâncări delicioase. Cum v-ați dat seama, vorbim despre o carte de bucate, o carte cu rețete, o carte plină cu un fel de secrete care transformă pe aproape oricine în magician (fiindcă nu e puțin lucru să poți preface făina, zahărul, laptele și ouăle în clătite, gogoși ori prăjituri!) Lista de ingrediente, cantitățile şi modul de preparare sunt lucrurile importante pe care orice reţetă trebuie sa le ofere. Altfel, totul e compromis!

Ce-ar fi, însă, dacă am cere copiilor să inventeze un meniu complet şi apoi o carte de bucate şi pentru alte fiinţe şi creaturi din lumea înconjurătoare? Oare ce cuprinde meniul din restaurantul furnicilor? Dar din cel al elefenaţilor? Oare păsările nu au şi ele nişte preparate specifice?

Hai să inventăm aceste tipuri de meniuri, dar şi o carte de bucate în care să explicăm modul de preparare! Ca model de plecare, puteți lua meniul restaurantului preferat sau al cofetăriei pe care o vizitați cel mai des.

EX.

 Meniul restaurantului “Trei grăunţe” – cel mai vestit restaurant al furnicilor

Aperitive:

-          Seminţe de lucernă pe platou de frunze

-          Salată de petale de margaretă cu maioneză dietetică

-      Muguri fierți cu brânză dulce

Supe şi ciorbe:

-          Supă din apă de ploaie cu teiţei din iarbă proaspătăt

-          Ciorbă cu fulgi de tărâţe şi crutoane din firimituri

-          ………………..

     Băuturi:

          -    Limonadă cu lavandă

          -    Nectar de flori de tei

          -    Ceai din flori de castan

.......

Lăsaţi imaginaţia să se desfăşoare şi veţi obţine nişte meniuri apetisante! 

După ce aţi încheiat lista de preparate, treceţi la pasul următor şi inventaţi reţetele, recurgând la tiparul unei reţete adevărate ( respectaţi structura textului unei reţete, dar schimbaţi-i conţinutul)

EX:

Supă din apă de ploaie cu tăieţei de iarbă crudă

Ingrediente

50 de stropi de apă de ploaie

2 rondele de morcov trecute prin maşina de măcinat

O cantitate infimă de sare și ulei

13 fire de iarbă tăiate mărunt

Mod de preparare

Căliți în puțin ulei morcovul măcinat într-o cratiță. Adăugați sare după gust. Fierbeți la foc mic firele de iarbă tăiate mărunt. Toate ingredientele se amestecă în cupa unei flori de rochiţa-rândunicii care se pune la soare pe o piatră încinsă. 

Supa se serveşte…………..

Ca o continuare a acestui joc, puteţi trece la confecţionarea Meniului. Desigur meniul din restaurantul furnicilor are pagini de frunze şi este legat în scoarţă de copac. Iar scrisul e cu totul altul decât cel al oamenilor. Inventarea lui, e o altă provocare!

Inspirație și chef de joacă!

Raluca

(Sursa imagini https://ro.pinterest.com/pin/359513982736023649/)

Poveste cu un pitic despre care până azi nu se știa nimic

Acesta este un exercițiu de scriere creativă, iar ca punct de pornire veți primi titlul și începutul poveștii.

Iata titlul:

Poveste cu un pitic despre care până azi nu se știa nimic

Iata începutul povestii:

Un pitic albastru, cu hăinuțe de ceață, locuia liniştit într-o ciupercuță de porțelan.  În fiecare zi, după ce își scutura ideile de praf și își curăța cuvintele de rugină, pleca la plimbare cu cățelul de usturoi.

Într-o zi, după ce piticul și-a plimbat cățelul de usturoi, a hotărât să își cumpere o pereche de pantofi din sticlă ...

 Dacă aceste puncte de pornire nu sunt suficiente pentru a stârni un vârtej de idei, vă mai propun și un joc, la finalul căruia veți avea o listă de expresii neașteptate, cu ajutorul cărora veți putea contura o lume originală, nemaiîntâlnită, cu adevărat de poveste.

Așadar:

 Alcătuiți o listă de 20-30 de cuvinte (substantive) pe care credeți că le veți folosi în poveste. Mă refer la cuvinte precum pădure, cărare, palat, pantof, munte, sat, uriaş, nasture, fluture, stea ...

După ce ați alcătuit lista de cuvinte pe care vreți să le folosiți, alcătuiți o altă listă de cuvinte care să denumească materialele şi substanţele din care sunt/ pot fi făcute lucrurile din jur, de exemplu: apă, gheață, lemn, piatră, vanilie, catifea, cafea, 

Aşezați cuvintele din cele 2 liste în coloane paralele pe o foaie de hârtie şi unți cuvintele din prima listă cu cele din a doua listă. Puneți între cuvintele din cele 2 coloane cuvântul de legătură „de” sau „din” , ca în exemplul de mai jos (Atenţie! E doar un exemplu!)

  pădure                de                     piatră

  pantofi                                         lumină

  dimineaţă                                    miere

  cărare                                          aţă

  

   mașină                                         noroi

   floare                                           ciocolată

   scrisoare                                      dantelă

    iarbă                                            aur

   castel                                            mătase

   drum                                             vanilie

   gând                                               gheață

Unind cuvintele din cele 2 coloane puteți obține expresii precum: scrisoare de dantelă, castel de gheață, iarbă de aur, cărare de ciocolată, gând de vanilie și multe altele

Folosind expresiile astfel obţinute, lumea din poveste sigur va fi una cu totul şi cu totul specială! Spor la scris!

Iată mai jos un exemplu de poveste scrisă în urma acestui exercițiu!

Poveste cu un pitic despre care până azi nu se știa nimic

 (Alexandra- clasa a IV a)

Un pitic de pluș albastru, cu hăinuțe de ceață, locuia liniştit într-o ciupercuță de porțelan.  În fiecare zi, după ce își scutura ideile de praf și își curăța cuvintele de rugină, pleca la plimbare cu cățelul de usturoi.

Într-o zi, după ce piticul și-a plimbat cățelul de usturoi, a hotărât să își cumpere o pereche de pantofi din sticlă. În magazin, piticul de pluș s-a întâlnit cu matușa lui, doamna Pitic de Cuvinte. Aceasta îi spuse:

- Vrei să vii la mine în seara aceasta ca să nu mai îngheți de frig în ciupercuța ta care nu are nici uși și nici ferestre?

- Da, spuse piticul foarte fericit. La ce ora trebuie să ajung la căsuța dumneavostră de gheață unde este mai multă lumină și căldură?

- Poți ajunge la căsuța noastră de gheață la ora 18:00, pentru a te putea juca fotbal cu unchiul tău. Să știi că vom avea o surpriză pentru tine!

- Sunt nerăbdător să aflu ce cadou voi primi. Pe curând mătușă!

- Pe curând, nepoțelule!

Așa că, după ce îşi cumpără pantofii, piticul nostru se îndreptă spre casuța lui, așteptând ca ceasul să indice ora potrivită pentru a ajunge la mătușa lui. Mătușa a mai rămas la magazin pentru că avea o listă lungă de cumparături. Ea a cumpărat: o carte de fum, o ceașcă de dantelă, un creion de lumină, o floare de argint, și multe daruri surpriză pentru piticul albastru. Matușa a ajuns acasă cât de repede a putut pentru a se aranja. Doamna Pitic de Cuvinte și-a aranjat părul în oglinda de ciocolată şi s-a îmbrăcat, luându-și bluza de vînt, fusta de speranțe și pantofii de rugină. În piept și-a pus broşa de praf.

A sosit și piticul nostru chiar la timp. Doamna Pitic de Cuvinte a propus să meargă pe pajiștea de cristal și să se răcorească cu o ceașcă de ceai de zahăr. Unchiul și piticul au acceptat ideea. După ce s-au răcorit, ei s-au legănat în leagănul de ceară, sub norișorii de șoapte. S-a făcut seară, iar piticul nu a plecat. Acum el mănâncă niste fructe de nimic pentru a dormi mai bine. Apoi, toţi trei s-au dus la odihnă. Când s-au trezit a doua zi, era trecut de ora 12:00. Mătușa i-a facut bagajul piticului albastru, punându-i în geamantan surprizele cumpărate: un joben de mucegai, un costum de rugină, o lumânare de lemn, o cheie a întunericului și o prăjitură de rouă.

- Mulțumesc, matușă, pentru tot ce mi-ai dăruit!

- Cu plăcere, te mai aștept și altă dată!

De atunci, în fiecare lună, doamna Pitic de Cuvinte îi trimite nepotului său o scrisoare de gelatină, o acadea de metal și o pătură de porțelan. Iar când piticul a mers la cumpărături, i-a cumpărat doamnei Pitic de Cuvinte un curcubeu de lână, ca să şi-l pună la gât, ca fular.

Raluca

Nenumăratele imagini ale lumii poveștilor

      

   Pentru că lumea poveştilor, cum bine se ştie, nu este doar una singură, ci există atâtea lumi câți oameni îți imaginează că ea există, vă propun să faceţi o călătorie în lumea poveştilor imaginată de voi şi să fiţi foarte atenţi la detaliile din jur. Nu doar la ființele acestei lumi, nu doar la prinţi și prinţese, nu doar la balauri, ori la alți locuitori, nici măcar la acţiunea în care ei sunt implicaţi! Vă invit să vă îndreptaţi atenţia către „lumea” poveştii, către elementele banale care o compun, ca să spun altfel, la decorul ei.

Cum e cerul acestei lumi? Tot cu nori e acoperit, ca pe la noi?

Cum sunt plantele? Dar copacii? Iarba e tot verde? Apele curg la vale sau la deal?

Ce păsări o populează? Ce animale?

Cum sunt casele? Podurile? Orașele și satele?

După ce explorați foarte atenți această lume doar de voi știută, vă invit să puneți totul în cuvinte. Dacă vreți să împărtășiți experiența voastră și cu noi, așteptăm textele și desenele voastre pe adresa raluardelean2012@yahoo.com

În urma unui astfel de joc, o fetiță a descoperit Tărâmul lui Turtă Dulce pe care l-a descries în cuvinte ca să îl putem vedea și noi.

                                     

                                                        Tărâmul lui Turtă – Dulce

        Sunt o mare exploratoare de tărâmuri imaginare ! Acum am să vă spun, despre un tărâm ce are gust bun. Acadele, ciocolate, acolo toate sunt minunate ! Veţi afla acum, detalii despre acest tărâm bun!

       Când timpul dulce a venit, pe acest meleag nou m-am trezit! Eram, de fapt în buzunarul unui pitic de lapte, tărâmul lui Turta-Dulce era foarte aproape! În acest tărâm neobişnuit, multe lucruri noi am gasit!

       Deîndată ce intrai, o mare de cafea zăreai. Pomii din gogoşi erau şi fructele, de fapt bomboane colorate, îi împodobeau.Trunchiul lor era din şerbet de portocale, iar frunzele din migdale. Tufişurile erau numai din acadele, iarba, desigur, din miere. Soarele era de-un caramel înmiresmat, iar norii din cocos parfumat. Munţii erau de îngheţată, iar florile de ciocolata. Străzile erau din dulceaţă de afine, pentru condus numai bine. Aleile din guma de mestecat erau, sincer, cam lipicioase mi se pareau…! Casele erau din scorţişoară cu acoperiş de cacao. Geamurile erau din glucoză, iar uşile din budincă roză. Era o adevarată provocare să priveşti şi din dulciuri să nu pofteşti! Pe când eu mă plimbam, mulţi locuitori noi întâlneam. Ce ciudat! Toţi semănau cu omuleţi de turtă dulce, neavând mai mult de douăzeci de unghiuţe. Căciuli aveau toţi, bezele, iar mâinile erau din caramele. Papucii lor erau din mac, iar nasturii dintr-un cozonac. Ochii din frişcă, gura în formă de morişcă. Nasul din migdale, delicioase pentru o gustare.

Mult succes în explorare de tătâmuri imaginare!

Raluca

Provizii pentru suflet

Imaginează-ți că ești un bucătar vestit care stie niște rețete nemaipomenite de compoturi, gemuri si murături. Aceste rețete pe care le știi nu se prepară din ingrediente obisnuite, ci din fenomene ale naturii, din sentimente si trairi, din obiecte neașteptate și din elemente ale naturii.

Pentru a obtine aceste retete speciale, urmeaza pasii de mai jos:

1.Alcatuieste o lista de cuvinte care denumesc emoții, trăiri și sentimente, de exemplu bucurie, curiozitate, plictiseală, prietenie, tristețe, curaj, neîncredere, etc

2.Combina aceste cuvinte cu urmatoarele denumiri de preparate pe care le conservăm pentru iarnă: compot, gem, dulceață, murături, sirop, șerbet, marmeladă (ex: Gem de curaj, Șerbet de plictiseală, Tristeți murate)

3. După ce ai obținut denumirea rețetei, alcătuiește o listă cu ingredientele de care crezi că este nevoie pentru a o prepara. De exemplu, pentru  Siropul de prietenie, poate e nevoie de: petale de Nu-mă-uita, felii de curcubeu, sâmburi de cuvinte și inimioare de zahăr

3.Inventeaza unități de măsură nemaiauzite! Nu toate ingredientele se măsoară în kilograme sau mililitri! De exemplu, cupa unui ghiocel poate fi o unitate de măsură pentru sâmburii de cuvinte. Inimioarele de zahăr se măsoară cu pălăria unui pinguin, iar petalele de Nu-mă-uita se măsoară cu cochilia unui melc. Felii de curcubeu se pun câte poți lua între două degete.

4.Pentru tipurile de preparate obtinute, inventează o rețetă cu următoarea structură:

Denumire

Ingrediente:

Cantități și unități de măsură:

Mod de preparare:

Sugestie: la modul de preparare, începe cu modul în care se obțin ingredientele. Dacă iti dai voie să fii creativ, vei obține o adevarată poveste.

La final, citește rețeta creată familiei tale, prietenilor si colegilor.

Iată și un exemplu care te poate inspira!

Compot de bucurii fără sâmburi

                                                       (inventata de Andra)

         Ingrediente  / Cantităţi

 praf  de vise de la licurici   - o linguriță

bucurii fără sâmburi   - cât îți încap în palmă

miere de orhidee de la albine    -  nici multă, nici puţină

lumina de dimineață   -  cât un degetar

nori   - vreo 6-7   bucăți                                    

raze de soare   -  un mănunchi     

Obținerea preparatelor:

     

Pentru a obtine praful de vise trebuie să scrii o scrisoare licuricilor și să îi rogi să ți-l aducă în ziua în care pui compotul. Acest praf este valabil doar o zi! Bucuriile cu sâmburi se culeg dimineaţa, din copacul din fata casei și se pun la căldură 2 ore. Polenul de orhidee de la albine, bucățile de nori și lumina de dimineață se cumpără de la prăvălia ariciului Pogonici. Razele de soare se culeg proaspete, în ziua punerii compotului.

Mod de preparare:

După ce obții toate ingredientele, chemi în ajutor 7 furnici, o broscuță și un iepuraș și vă apucați de treabă. Furnicile vor cerne praful de vise și vor tăia mărunt razele de soare și norii,  broscuța va curăța de coajă bucuriile și le va scoate sâmburii, iar iepurașul va face fiertura. Tu vei adăuga la final mierea de orhidee și lumina diminteții, apoi vei pune totul în borcane și vei scrie etichetele.

Poftă bună!

Raluca

Animale si plante reale din lumi imaginare

Atunci csnd am ajuns pentru prima dats pe taramul propriei imaginatii, cel mai tare m-au impresionat animalele si plantele pe care le-am vazut acolo. Nicaieri nu mai intalnisem melci cu elice sau soricei cu aripi, trandafiri dansatori, plopi poeti si usturoi hazlii.

Bubu-cal

Flora si fauna acestui taram m-a fascinat si, de cate ori merg acolo în vizita, fac multe fotografii pe care le arat celor care nu ma cred pe cuvant atunci cand le povestesc despre cele vazute.

Va invit si pe voi ss faceti o calatorie reala intr-o lume imaginara, sa fiti atenti la frumusetile acelui taram si sa desenati speciile de animale si plante pe care le vedeti, ori sa le descrieti in cuvinte.

Exemple de plante si animale vazute de copiii care au călătorit pe taramurile propriei imaginatii ilustreaza acest articol.

Raluca