Pentru a scrie o poveste, ai întotdeauna nevoie de inspirație. De fapt, inspirația nu este nimic altceva decât o sămânță de poveste care caută pe cineva să o hrănească și să o ajute să crească mare. Semințele acestea de povești sunt pretutindeni, iar cine e cu adevărat atent se poate simți ... inspirat din te miri ce!
În cazul poveștii de mai jos scrisă de Irina, inspirația (deci sămânța de poveste) a pornit de la 2 cuvinte: explorator și timp.
Tărâmul
Dulciurilor
A fost odată un explorator extrem de
pasionat de noi şi noi descoperiri. Îi făcea o deosebită plăcere să găsească
locuri noi, care nu apăreau pe nicio hartă, să scrie articole de specialitate
în revistele şi maualele de geografie, să facă tot felul de studii. De exemplu,
el a descoperit că în cactuşi există lichid, că melcii mănâncă frunze, că harta
României e în formă de peşte, că unele ciuperci pot fi otrăvitoare, că
furnicile sapă labirinturi subterane. De asemenea a publicat multe
encicolpedii, cărţi de fizică şi de geografie, hărţi, broşuri şi cărţi. Vă
întrebaţi cum arată exploratorul nostru, nu-i aşa ? Ei bine, am să vi-l
descriu cât voi putea de bine : nu e nici mare, nici mic, n-are părul nici
blond, nici şaten, nici întins, nici cârlionţat, ochii lui nu sunt nici mici,
dar nici mari, gura lui nu e nici cât un sâmbure de cireaşă, nici cât o banană,
hainele nu-i stau nici bine, dar nici rău, cizmuliţele lui nu sunt nici albe,
nici negre, nici curate, dar nici foarte murdare. Aşa arată el !
Acest vestit explorator, trăia pe strada
Albinelor de mare, într-o casă extrem de spaţioasă, alaturi de tatăl, bunica şi
mama sa. Avea o casă plină ochi de enciclopedii, cărţi de aventuri, cărti cu cei mai renumiţi exploratori şi tot ce e mai potrivit pentru
explorări : ciocane necesare în caz de blocare într-o peşteră, frânghii groase
pentru a escalada cei mai înalţi munţi din lume, lanterne pentru a vedea pe
întuneric ca pe lumină şi hărţi pentru a nu se rătăci. Dat fiind că îi plăcea
la nebunie explorarea, avea în loc de geam - o bibliotecă, în loc de uşă – frânghii
una peste alta, în ordine alfabetică, în loc de pat o carte mare şi în loc de
tablouri - hărţi. Deşi a explorat numeroase zone ale planetei, exploratorul
avea o mare nemulţumire: nu reuşise să ajungă în Ţara Dulciurilor! Această
nereuşită era trecută în jurnalul lui la capitoul „Eşecuri”. Nici în urma celui mai mare efort depus de el
vreodată, exploratorul nostru nu a reuşit să găsească acest ţinut care îl
atrăgea din copilărie.
De cand era de-o schioapă, ca să adoarmă, bunica lui îi povestea în
fiecare seară de renumita Ţară a Dulciurilor. Îl punea cu capul în poala ei şi
cu o voce blândă începea aşa:
„...A fost odată un omuleţ de turtă dulce, care trăia în Ţara Dulciurilor.”
În mintea de copil a
exploratorului nostru, Ţara Dulciurilor era mai adevărată decât luna de pe cer şi mai frumoasă decât Paradisul: avea cascade de sirop de arţar, munţi
uriaşi din îngheţată, păduri de ciocolată, căsuţe acoperite de frişcă, coşuleţe
cu bomboane pe toate drumurile, copaci din jeleu şi iepuraşi de marţipan. De
când a auzit pentru prima dată despre acest ţinut şi-a propus, ca atunci când
va fi mare, să îl găsească şi nu a renunţat să viseze că într-o bună zi o va
face.
Timpul a trecut, iar personajul acestei poveşti a crescut şi a devenit
explorator. Plin de nerăbdare, a pornit în căutarea minunatei lumi dulci. Nu a
spus, însă, nimănui despre visul său pentru că îi era teamă ca ceilalţi să nu
râdă de el. Adică, un explorator adevărat să creadă că există în realitate Ţara
Duciurilor? Era imposibil!
A pornit explorarea chiar în casa lui. A căutat în imensa carte de geografie pentru a o repera. Dar ce
credeţi voi ? Nu a gasit nimic! Aşa că a hotărât să plece la drum şi să se
orienteze singur.
Prima şi prima oară a plecat spre Bucureşti şi, pentru a afla o
informatie, a întrebat fiecare persoana întâlnită pe drum : de la vânzătorul de
ziare până la poliţiştii din trafic. Nimeni nu putut să-i dea vreo informaţie
despre această ciudăţenie. Toată lumea zicea că este doar o aiureală. Dar voi
îl cunoaşteţi deja destul de bine pe acest explorator şi ştiţi: nu s-a dat
bătut. A dormit peste noapte pe câmp în sacul său de dormit şi a doua zi a
pornit spre alte locuri.
După ce a văzut că nu-i chip să găsească tărâmul mult visat în cele
patru părţi, exploratorul s-a gândit că, poate, el nu se găseşte, aşa cum se
aştepta, în cele patru zări. Aşa că şi-a pornit căutarea într-un Târg de
Dulciuri. Dar n-a găsit nici acolo ceea ce căuta, ci doar foarte multă lume şi
o mare gălăgie. Apoi s-a gândit să încerce într-o fabrică de ciocolată. Acolo a
găsit, spre dezamăgirea lui, doar maşinării şi aparate metalice, nimic ce să-i
amintească de bomboane şi acadele.
Fiindu-i tare somn şi foame, a
hotărât să se întoarcă acasă şi să considere Tarâmul Dulciurilor o fantasmă din
copilărie. În drum spre strada Albinelor de mare, ochii îi fuseseră atraşi de
vitrina unei cofetării. Un curcubeu de culori în nenumărate forme l-au atras ca
un magnet. A deschis uşa cofetăriei şi pe loc l-a izbit mirosul îmbătător de
vanilie, scorţişoară şi cacao. Cum credeţi că arăta această cofetărie ? Exact
ca în poveştile bunicii: bucăţile de prăjituri erau ca nişte căsuţe colorate
risipite pe rafturile vitrinei, torturile erau nişte adevăraţi munţi de cacao
şi glazură albă, pe vârful lor fiind risipiţi bolovani de bomboane. Fructele
confiate şi cele scufundate în gelatine roşiatice umpleau coşuleţele de aluat. Florile
din fondante şi iepuraşii de marţipan răsăreau în toate colţurile rafturilor de
sticlă...
-
Cu ce vă pot servi? întrebă
vânzătoarea.
-
O felie de tiramisu, vă rog, spuse
exploratorul îmbătat de arome şi culori.
A mancat felia de tiramisu, apoi
încă una şi încă una, apoi s-a hotărât să ia şi la pachet câteva.
Când a ieşit
din cofetărie, s-a uitat la numele acesteia ca să ştie unde să revină. Care
credeţi că era numele acestei minunate cofetării ? Era chiar „Tărâmul Dulciurilor”!
Aşa s-a convins exploratorul nostru că locul acela minunat la care visa din
copilărie nu era doar în mintea lui, ci exista cu adevărat. Ei, şi ce veselie a
mai fost după aceea în sufletul lui! Şi cum a ajuns acasă a şi şters din jurnal
capitolul „Eşecuri”
Sfarsit
Irina G- clasa a III a
