joi, 6 februarie 2020

BLAZONUL MEU




Ai auzit vreodată cuvântul „heraldică”? Ştii ce înseamnă? Dacă nu, iată câteva indicii:
-         are legătură cu emblemele
-         cu cavalerii
-         cu istoria
-         cu casele regale
……………



Acum, probabil, ţi-ai făcut o idee, iar pentru ca informaţia ta să fie completă, iată definiţia din dicţionar:

Heraldica = Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor.

Şi fiindcă tot veni vorba, emblema e cam acelaşi lucru cu stema şi cu blazonul şi reprezintă un ansamblu de simboluri (desene) care sunt reprezentative pentru o ţară, un oraş, o comunitate sau o familie.

Simbolurile care alcătuiesc un blazon reprezintă imagini ale unor animale, plante, flori, forme de relief sau obiecte care spun ceva despre ţara, oraşul sau familia respectivă.





Propunerea mea este ca şi tu să creezi un astfel de blazon, dar nu pentru o ţară, un oraş ori o familie, ci un blazon al tău. O emblemă care să te reprezinte şi să spună ceva despre tine.

Aşadar, de ce ai nevoie:
-         o coală de hârtie A4 (sau carton)
-         creioane colorate şi carioci

Cum îţi vei realiza blazonul:

-         Desenează un pătrat cu laturile de aproximativ 10  cm

-         În partea de jos a pătratului adaugă un triunghi cu vârful în jos sau rotunjește marginea.


-         Împarte pătratul în 4 cadrane

-         Desenează în fiecare cadran câte un singur element, după cum urmează:

·        animalul preferat

·        copacul sau floarea preferată

·        peisajul sau forma de relief care te reprezintă/ fructul preferat

·        jucăria preferată

După ce ai terminat de desenat şi de colorat blazonul personal, poţi alege o zicătoare, o lozincă sau un proverb care să te reprezinte.



vineri, 21 septembrie 2018

Pretexte de poveste- figurinele origami


          Așa cum se știe, poveștile sunt peste tot. Oriunde ai întoarce privirea, o poveste așteaptă să fie revelată: de unde vine furnica? încotro se grabește vrăbiuța? de ce își cară mereu melcul casa în spinare? de ce cad frunzele din copac? ce au pățit norii de s-au pus pe plâns? Orice eveniment, cât de mic, din jurul nostru poate stârni o poveste (asta dacă suntem suficient de curioși, de dispuși să vedem dincolo de banalitate și gata să abandonăm rutina.). 
           Dar nu doar micile și neînsemnatele evenimente ale realității pot genera povești. La fel ni se poate întâmpla cu orice obiect ce ne iese în cale: un nasture, o piatră, o carte, o jucărie. Orice poate deveni pretext pentru o poveste, căci fantezia și imaginația noastră atât așteaptă: un pretext. Odată stârnită, imaginația se dezlănțuie și, după mecanisme necunoscute, iscă, amestecă, asociază și combină imagini care, ordonate într-un anume fel, duc la crearea unei povești. Așa se face că, fără a învăța cum, copiii pot scrie povești pur și simplu. Și, deși toată lumea știe CE este o poveste, nimeni, niciodată, nu știe CUM va arăta povestea la final. Or tocmai acest hazard al alcătuirii ei, existența în orice moment a infinitelor posibilități, puterea de a duce povestea unde cu gândul nici nu gândești la început, face din actul de creație o mare plăcere. 




         De multe ori, ca pretext pentru  povești am ales figurine origami, pe care copiii au învățat să le realizeze singuri. Două animale de hârtie urma să provoace imaginația fiecărui copil, pentru ca în final să ne dăm seama cât de diferiți suntem, cât de diferite sunt lucrurile pe care le creăm și cât de frumoase.
          Pentru că grupa de copii cu care am lucrat era de clasa I, am ales varianta poveștilor sub formă de bandă desenată, astfel încât nu doar textul, ci și deseneul, a contribuit la constuirea poveștii.



              La fel de mult le-a plăcut copiilor să creeze animalele de hârtie, să deseneze și să scrie. Adunate la un loc, poveștile lor ar alcătui unele dintre cele mai frumoase cărți de povești.


Raluca


       


miercuri, 29 august 2018

Destinație de poveste: TĂRÂMUL DULCIURILOR


Pentru a scrie o poveste, ai întotdeauna nevoie de inspirație. De fapt, inspirația nu este nimic altceva decât o sămânță de poveste care caută pe cineva să o hrănească și să o ajute să crească mare. Semințele acestea de povești sunt pretutindeni, iar cine e cu adevărat atent se poate simți  ... inspirat din te miri ce! 

În cazul poveștii de mai jos scrisă de Irina, inspirația (deci sămânța de poveste) a pornit de la 2 cuvinte: explorator și timp. 


                 Tărâmul Dulciurilor


A fost odată un explorator extrem de pasionat de noi şi noi descoperiri. Îi făcea o deosebită plăcere să găsească locuri noi, care nu apăreau pe nicio hartă, să scrie articole de specialitate în revistele şi maualele de geografie, să facă tot felul de studii. De exemplu, el a descoperit că în cactuşi există lichid, că melcii mănâncă frunze, că harta României e în formă de peşte, că unele ciuperci pot fi otrăvitoare, că furnicile sapă labirinturi subterane. De asemenea a publicat multe encicolpedii, cărţi de fizică şi de geografie, hărţi, broşuri şi cărţi. Vă întrebaţi cum arată exploratorul nostru, nu-i aşa ? Ei bine, am să vi-l descriu cât voi putea de bine : nu e nici mare, nici mic, n-are părul nici blond, nici şaten, nici întins, nici cârlionţat, ochii lui nu sunt nici mici, dar nici mari, gura lui nu e nici cât un sâmbure de cireaşă, nici cât o banană, hainele nu-i stau nici bine, dar nici rău, cizmuliţele lui nu sunt nici albe, nici negre, nici curate, dar nici foarte murdare. Aşa arată el !
Acest vestit explorator, trăia pe strada Albinelor de mare, într-o casă extrem de spaţioasă, alaturi de tatăl, bunica şi mama sa. Avea o casă plină ochi de enciclopedii, cărţi de aventuri, cărti cu cei mai renumiţi exploratori şi tot ce e mai potrivit pentru explorări : ciocane necesare în caz de blocare într-o peşteră, frânghii groase pentru a escalada cei mai înalţi munţi din lume, lanterne pentru a vedea pe întuneric ca pe lumină şi hărţi pentru a nu se rătăci. Dat fiind că îi plăcea la nebunie explorarea, avea în loc de geam - o bibliotecă, în loc de uşă – frânghii una peste alta, în ordine alfabetică, în loc de pat o carte mare şi în loc de tablouri - hărţi. Deşi a explorat numeroase zone ale planetei, exploratorul avea o mare nemulţumire: nu reuşise să ajungă în Ţara Dulciurilor! Această nereuşită era trecută în jurnalul lui la capitoul „Eşecuri”.  Nici în urma celui mai mare efort depus de el vreodată, exploratorul nostru nu a reuşit să găsească acest ţinut care îl atrăgea din copilărie.
De cand era de-o schioapă, ca să adoarmă, bunica lui îi povestea în fiecare seară de renumita Ţară a Dulciurilor. Îl punea cu capul în poala ei şi cu o voce blândă începea aşa:
„...A fost odată un omuleţ de turtă dulce, care trăia în Ţara Dulciurilor.”


 În mintea de copil a exploratorului nostru, Ţara Dulciurilor era mai adevărată decât luna de pe cer şi mai frumoasă decât Paradisul: avea cascade de sirop de arţar, munţi uriaşi din îngheţată, păduri de ciocolată, căsuţe acoperite de frişcă, coşuleţe cu bomboane pe toate drumurile, copaci din jeleu şi iepuraşi de marţipan. De când a auzit pentru prima dată despre acest ţinut şi-a propus, ca atunci când va fi mare, să îl găsească şi nu a renunţat să viseze că într-o bună zi o va face.
Timpul a trecut, iar personajul acestei poveşti a crescut şi a devenit explorator. Plin de nerăbdare, a pornit în căutarea minunatei lumi dulci. Nu a spus, însă, nimănui despre visul său pentru că îi era teamă ca ceilalţi să nu râdă de el. Adică, un explorator adevărat să creadă că există în realitate Ţara Duciurilor? Era imposibil!
A pornit explorarea chiar în casa lui. A căutat în imensa  carte de geografie pentru a o repera. Dar ce credeţi voi ? Nu a gasit nimic! Aşa că a hotărât să plece la drum şi să se orienteze singur.
Prima şi prima oară a plecat spre Bucureşti şi, pentru a afla o informatie, a întrebat fiecare persoana întâlnită pe drum : de la vânzătorul de ziare până la poliţiştii din trafic. Nimeni nu putut să-i dea vreo informaţie despre această ciudăţenie. Toată lumea zicea că este doar o aiureală. Dar voi îl cunoaşteţi deja destul de bine pe acest explorator şi ştiţi: nu s-a dat bătut. A dormit peste noapte pe câmp în sacul său de dormit şi a doua zi a pornit spre alte locuri.
După ce a văzut că nu-i chip să găsească tărâmul mult visat în cele patru părţi, exploratorul s-a gândit că, poate, el nu se găseşte, aşa cum se aştepta, în cele patru zări. Aşa că şi-a pornit căutarea într-un Târg de Dulciuri. Dar n-a găsit nici acolo ceea ce căuta, ci doar foarte multă lume şi o mare gălăgie. Apoi s-a gândit să încerce într-o fabrică de ciocolată. Acolo a găsit, spre dezamăgirea lui, doar maşinării şi aparate metalice, nimic ce să-i amintească de bomboane şi acadele.
 Fiindu-i tare somn şi foame, a hotărât să se întoarcă acasă şi să considere Tarâmul Dulciurilor o fantasmă din copilărie. În drum spre strada Albinelor de mare, ochii îi fuseseră atraşi de vitrina unei cofetării. Un curcubeu de culori în nenumărate forme l-au atras ca un magnet. A deschis uşa cofetăriei şi pe loc l-a izbit mirosul îmbătător de vanilie, scorţişoară şi cacao. Cum credeţi că arăta această cofetărie ? Exact ca în poveştile bunicii: bucăţile de prăjituri erau ca nişte căsuţe colorate risipite pe rafturile vitrinei, torturile erau nişte adevăraţi munţi de cacao şi glazură albă, pe vârful lor fiind risipiţi bolovani de bomboane. Fructele confiate şi cele scufundate în gelatine roşiatice umpleau coşuleţele de aluat. Florile din fondante şi iepuraşii de marţipan răsăreau în toate colţurile rafturilor de sticlă...



-          Cu ce vă pot servi? întrebă vânzătoarea.
-          O felie de tiramisu, vă rog, spuse exploratorul îmbătat de arome şi culori.
 A mancat felia de tiramisu, apoi încă una şi încă una, apoi s-a hotărât să ia şi la pachet câteva.
 Când a ieşit din cofetărie, s-a uitat la numele acesteia ca să ştie unde să revină. Care credeţi că era numele acestei minunate cofetării ? Era chiar „Tărâmul Dulciurilor”! Aşa s-a convins exploratorul nostru că locul acela minunat la care visa din copilărie nu era doar în mintea lui, ci exista cu adevărat. Ei, şi ce veselie a mai fost după aceea în sufletul lui! Şi cum a ajuns acasă a şi şters din jurnal capitolul „Eşecuri”
Sfarsit

Irina G- clasa a III a

joi, 16 august 2018

O mică magie: transformă o poveste în poezie



Cu siguranță, orice mare poet a fost cândva un mic poet, iar lucrul cu cuvintele trebuie că a început pentru fiecare de undeva, dintr-o chemare interioară, dintr-o provocare sau dintr-o joacă. Și chiar dacă nu toată lumea își dorește să devină poet, pentru că doar câțiva au scris în destinul lor această menire, cel puțin a încerca să potrivești cuvintele în versuri, să găsești rime și să transmiți ceva prin intermediul lor, poate fi un exercițiu util și plăcut. 
Ca să ușurăm puțin sarcina de lucru/joacă, am ales să plecăm de la povești cunoscute și să le transpunem în versuri. Astfel, partea de conținut a fost îndeplinită, iar nouă nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne ocupăm de formă (asta după ce ne-am lămurit ce sunt rimele, de câte feluri sunt ele și cum se organizează textul unei poezii). 
Poveste de la care am plecat a fost Punguța cu doi bani, iar mai jos sunt două exemple de versificări de-ale copiilor, așa cum s-au priceput ei la primul contact cu rimele.

                      PUNGUŢA CU DOI BANI

                                                       Transpunere în versuri de M. Babău


Găina, babei îi făcea
Ouă multe, câte dorea,
Dar baba nu se-ncumeta
Moşului vreun ou să-i dea.
“Bate-ţi şi tu cocoşul să-ţi facă ouă!”
Îi zicea ea.
Moşul
Şi-a bătut cocoşul,
Care repede-a plecat
Să-i aducă avuţie mare, ca unui împărat.
Agitat, nevoie mare,
Cocoşul pe drum a alergat
Şi-a găsit în a sa cale
O punguţă cu doi bani.
Un boier, trecând pe-acolo,
Vizitiului i-a spus
Să-nfrâneze iar caleaşca
Pe cocoş să-l i ape sus.
Vizitiul a făcut ce i s-a spus
Şi punguţa cocoşului i-a smuls.
Cucurigu! Boieri mari!
Daţi punguţa cu doi bani!
Striga-n urma lor cocoşul
Alergând ca un nazdrăvan.
Vizitiul l-a aruncat
Într-o fântână din sat,
Dar cocoşul supărat
Fântâna a secat
Toată apa îngiţind
Şi afară din puţ sărind.
Vizitiul, înfuriat,
În cuptor l-a încuiat.
Dar cocoşul ne-fricat
Toată apa a vărsat.
Din cuptor ieşind afară
Strigă după boier iară:
Cucurigu! Boieri mari!
Daţi punguţa cu doi bani!
Vizitiul, şi mai enervat,
În grajd pe loc l-a aruncat.
Dar cocoşul a ieşit
Şi vitele le-a înghiţit.
Vizitiul, scos din minţi,
În visterie l-a închis.
Cocoşul bogăţiile a înghiţit
Şi ţanţoş afară a ieşit.
Vizitiul a cedat
Şi cocoşului punga i-a dat,
Care degrabă a plecat
Mulţumit c-a triumfat.
Bogăţiile toate afară le-a dat
În curtea moşului cum a intrat.
Acum baba moşului îi cerea
Bogăţii şi ei să-i dea,
Dar moşneagul îi zicea
“Bate-ţi şi tu găina!
Găina de acasă a plecat
Căci de bătăi s-a săturat.
Cum mergea aşa agale
A găsit o mărgică-n cale.
Cu mărgica înghiţită
S-a dus la babă grăbită.
Baba tare s-a bucurat
Că găina o mărgică a ouat
Apoi drept răsplată,
Viaţa găinii a fost curmată.
Deci moşul în belşug se desfată,
Iar peste gard baba trăieşte supărată.

           



                       PUNGUŢA CU DOI BANI

                
                                        Transpunere în versuri de  A. Militaru


Au fost odată
Ca niciodată
Un moşneag şi o băbuţă
Care aveau un cocoş şi o găinuşă.
Găina multe ouă făcea,
Dar baba moşului niciunul nu-i dădea.
De zgârcită ce era
Doar ea le mânca.
- Pune-ţi pofta-n cui!
I-a zis baba moşului.
- Nici găina mea nu oua
Până n-am pus bâta pe spinarea sa!
Atunci, bezmeticul moşneag,
Şi-a bătut cocoşul cu un toiag.
 -Du-te de la casa mea
Că degeaba-mi strici mâncarea!
Cocoşul a plecat pe drum hai-hui
Şi-a  găsit în drumul lui
O punguţă cu doi bani
Pentru moşul cu mulţi ani.
Punguţa în cioc el a luat
Şi spre casă a plecat.
Pe drum el a întâlnit
O trăsură cu un boier smintit
Ce pe vizitiu l-a pus să ia
Punguţa ce în cioc cocoşul o avea.
Cocoşul, supărat nevoie mare,
Urmări trăsura, strigând foarte tare:
„Cucurigu, boieri mari!
Daţi punguţa cu doi bani!
Din nou vizitiul a coborât
Şi pe cocoş l-a azvârlit
În fântână să se înece
Ca boierul în linişte să plece.
Cocoşul toată apa a înghiţit
Şi pe urmă a fugit
După trăsura boierului
Care avea punguţa lui.
Ajungând la conac,
Boierul s-a enervat
Şi pe loc a ordonat:
- Aruncaţi cocoşul în foc!
M-am săturat de aşa un joc!
În cuptor, cocoşul a vărsat
Toată apa ce din fântână a luat,
Apoi la fereastra boierului s-a dus
Şi să strige iar s-a pus:
Cucurigu, boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani! 
- Vizitiule, ştii ce să faci?
Aruncă cocoşul în grajdul cu vaci!
Poate-l calcă vreun bou înfuriat
Şi vom scăpa de el imediat!
A zis boierul pe dată
Văzând că de cocoş nu mai scapă.
Însă, deşi erau multe animale,
Cocoşul le-nghiţi şi se făcu mai mare!
Boierul era la culme de enervat
Că de cocoş nu a scăpat.
Aşa că în beciul cu bănet l-a aruncat
Crezând că pe veci de el a scăpat.
Dar cocoşul, lăcomit,
Toţi banii a îngiţit
Şi-anceput a cânta:
“Dă-mi, boiere, punga mea!”
Boierul, obosit şi mâniat,
Cocoşului punga înapoi i-a dat.
Fericit,
Cocoşul spre casa moşului a pornit
Cu găini, raţe, cireadă,
Să-i facă în ciudă la babă.
Baba, rea cum era,
A-nceput să-şi bată găina,
Care-n lume a plecat
Şi-o mărgică i-a ouat.







miercuri, 18 iulie 2018

Rețete sofisticate din povești adunate


Uneori, când suntem în bucătărie, deschidem o carte aproape magică de unde aflăm secretul  unei mâncări delicioase. Cum v-ați dat seama, vorbim despre o carte de bucate, o carte cu rețete, o carte plină cu un fel de secrete care transformă pe aproape oricine în magician (fiindcă nu e puțin lucru să poți preface făina, zahărul, laptele și ouăle în clătite, gogoși ori prăjituri!) Lista de ingrediente, cantitățile şi modul de preparare sunt lucrurile importante pe care orice reţetă trebuie sa le ofere. Altfel, totul e compromis!
Ce-ar fi, însă, dacă am cere copiilor să inventeze un meniu complet şi apoi o carte de bucate şi pentru alte fiinţe şi creaturi din lumea înconjurătoare? Oare ce cuprinde meniul din restaurantul furnicilor? Dar din cel al elefenaţilor? Oare păsările nu au şi ele nişte preparate specifice?
Hai să inventăm aceste tipuri de meniuri, dar şi o carte de bucate în care să explicăm modul de preparare! Ca model de plecare, puteți lua meniul restaurantului preferat sau al cofetăriei pe care o vizitați cel mai des.



EX.
 Meniul restaurantului “Trei grăunţe” – cel mai vestit restaurant al furnicilor

Aperitive:
-          Seminţe de lucernă pe platou de frunze
-          Salată de petale de margaretă cu maioneză dietetică
-      Muguri fierți cu brânză dulce

Supe şi ciorbe:
-          Supă din apă de ploaie cu teiţei din iarbă proaspătăt
-          Ciorbă cu fulgi de tărâţe şi crutoane din firimituri
-          ………………..



     Băuturi:
          -    Limonadă cu lavandă
          -    Nectar de flori de tei
          -    Ceai din flori de castan
.......
Lăsaţi imaginaţia să se desfăşoare şi veţi obţine nişte meniuri apetisante! După ce aţi încheiat lista de preparate, treceţi la pasul următor şi inventaţi reţetele, recurgând la tiparul unei reţete adevărate ( respectaţi structura textului unei reţete, dar schimbaţi-i conţinutul)
EX:
Supă din apă de ploaie cu tăieţei de iarbă crudă
Ingrediente
50 de stropi de apă de ploaie
2 rondele de morcov trecute prin maşina de măcinat
O cantitate infimă de sare și ulei
13 fire de iarbă tăiate mărunt
Mod de preparare
Căliți în puțin ulei morcovul măcinat într-o cratiță. Adăugați sare după gust. Fierbeți la foc mic firele de iarbă tăiate mărunt. Toate ingredientele se amestecă în cupa unei flori de rochiţa-rândunicii care se pune la soare pe o piatră încinsă. 
Supa se serveşte…………..



Ca o continuare a acestui joc, puteţi trece la confecţionarea Meniului. Desigur meniul din restaurantul furnicilor are pagini de frunze şi este legat în scoarţă de copac. Iar scrisul e cu totul altul decât cel al oamenilor. Inventarea lui, e o altă provocare!

Inspirație și chef de joacă!
Raluca

(Sursa imagini https://ro.pinterest.com/pin/359513982736023649/)

vineri, 8 iunie 2018

Poveste cu un pitic despre care până azi nu se știa nimic


Acesta este un exercițiu de scriere creativă, iar ca punct de pornire veți primi titlul și începutul poveștii. Dacă aceste puncta de pornire nu sunt sufficiente pentru a stârni un vârtej de idei, vă mai propun și un joc, la finalul căruia veți avea o listă de expresii neașteptate, cu ajutorul cărora veți putea contura o lume originală, nemaiîntâlnită, cu adevărat de poveste.



Așadar:
 Alcătuiți o listă de 20-30 de cuvinte pe care credeți că le veți folosi în poveste. Mă refer la cuvinte precum pădure, cărare, palat, pantof, munte, sat, uriaş, nasture, fluture, stea ...
După ce ați alcătuit lista de cuvinte pe care vreți să le folosiți, alcătuiți o altă listă de cuvinte care să denumească materialele şi substanţele din care sunt făcute lucrurile din jur, alimentele, fenomenele, de exemplu: apă, gheață, lemn, piatră, dulceață, catifea, cafea
Aşezați cuvintele din cele 2 liste în coloane paralele pe o foaie de hârtie şi unți cuvintele din prima listă cu cele din a doua listă. Puneți între cuvintele din cele 2 coloane cuvântul de legătură „de” sau „din” , ca în exemplul de mai jos (Atenţie! E doar un exemplu!)

  pădure                de                     piatră

  pantofi                                         lumină

  dimineaţă                                    miere

  cărare                                          aţă

Folosind expresiile astfel obţinute, lumea din poveste sigur va fi una cu totul şi cu totul specială! Spor la scris!

Iată titlul și începutul poveștii (pe care le-am dat și altor copii și care au născocit multe povești frumoase. Mai jos aveți un exemplu!)




Poveste unui pitic despre care până azi nu se știa nimic

Un pitic albastru, cu hăinuțe de ceață, locuia liniştit într-o ciupercuță de porțelan.  În fiecare zi, după ce își scutura ideile de praf și își curăța cuvintele de rugină, pleca la plimbare cu cățelul de usturoi.
Într-o zi, după ce piticul și-a plimbat cățelul de usturoi, a decis să își cumpere o pereche de pantofi din note muzicale ...


Și povestea Alexandrei T.

Într-o zi, după ce piticul și-a plimbat cățelul de usturoi, a decis să își cumpere o pereche de pantofi din note muzicale. În magazin, piticul de porțelan s-a întâlnit cu matușa lui, doamna Pitic de Cuvinte. Aceasta îi spuse:
- Vrei să vii la mine în seara aceasta ca să nu mai îngheți de frig în ciupercuța ta care nu are nici uși și nici ferestre?
- Da, spuse piticul foarte fericit. La ce ora trebuie să ajung la căsuța dumneavostră de gheață unde este mai multă lumină și căldură?
- Poți ajunge la căsuța noastră de gheață la ora 18:00, pentru a te putea juca fotbal cu unchiul tău. Să știi că vom avea o surpriză pentru tine!
- Sunt nerăbdător să aflu ce cadou voi primi. Pe curând mătușă!
- Pe curând, nepoțelule!
Așa că, după ce îşi cumpără pantofii, piticul nostru se îndreptă spre casuța lui, așteptând ca ceasul să indice ora potrivită pentru a ajunge la mătușa lui. Mătușa a mai rămas la magazin pentru că avea o listă lungă de cumparături. Ea a cumpărat: o carte de fum, o ceașcă de dantelă, un creion de lumină, o floare de argint, și multe daruri surpriză pentru piticul albastru. Matușa a ajuns acasă cât de repede a putut pentru a se aranja. Doamna Pitic de Cuvinte și-a aranjat părul în oglinda de ciocolată şi s-a îmbrăcat, luându-și bluza de vînt, fusta de speranțe și pantofii de rugină. În piept și-a pus broşa de praf.
A sosit și piticul nostru chiar la timp. Doamna Pitic de Cuvinte a propus să meargă pe pajiștea de cristal și să se răcorească cu o ceașcă de ceai de zahăr. Unchiul și piticul au acceptat ideea. După ce s-au răcorit, ei s-au legănat în leagănul de ceară, sub norișorii de șoapte. S-a făcut seară, iar piticul nu a plecat. Acum el mănâncă niste fructe de nimic pentru a dormi mai bine. Apoi, toţi trei s-au dus la odihnă. Când s-au trezit a doua zi, era trecut de ora 12:00. Mătușa i-a facut bagajul piticului albastru, punându-i în geamantan surprizele cumpărate: un joben de mucegai, un costum de rugină, o lumânare de lemn, o cheie a întunericului și o prăjitură de rouă.
- Mulțumesc, matușă, pentru tot ce mi-ai dăruit!
- Cu plăcere, te mai aștept și altă dată!
De atunci, în fiecare lună, doamna Pitic de Cuvinte îi trimite nepotului său o scrisoare de gelatină, o acadea de metal și o pătură de porțelan. Iar când piticul a mers la cumpărături, i-a cumpărat doamnei Pitic de Cuvinte un curcubeu de lână, ca să şi-l pună la gât, ca fular.




Raluca