Perla şi punctul

Sau

Cum au dobândit piticii Ştiinţa semnelor de punctuaţie

    Era odată un continent plin numai şi numai cu pitici. Ei aveau tot ce le trebuie în lumea lor şi duceau o viaţă bună şi frumoasă, doar că le era cam greu să comunice între ei.  Nu cunoşteau intonaţia şi nici nu auziseră de semnele de punctuaţie şi se înţelegeau cam greu. Ca să îi arate celui cu care vorbeau ce vor să zică, aveau buzunarele pline cu tot felul de lucruri: perle, creioane, covrigi, carvate, cozi de pisică de pluş şi multe altele. Când un pitic îi zicea altuia o propoziţie enunţiativă, scotea din buzunar o perlă. Când întreba ceva, scotea o codită de pisică, iar când îşi exprima uimirea, piticul spunea:

-          „Vai ce frumos” -  şi ridica o cravată.

Piticilor despre care vă povestesc nu le era greu doar să vorbească între ei, ci la fel de greu le era şi să scrie un text! Apoi, la fel de greu era să îl citească. Priviţi cum arată un fragment din cărţile lor de poveşti:

„ albinuţa sa dus în poieniţă să adune polen ea a găsit foarte multe flori a cules polenul şi la dus la stup acolo la depozitat dar peste puţin timp mierea a dispărut atunci albinuţa a strigat cu toată puterea suratelor ei a dispărut polenul poate la luat ursul...”

Voi aţi înţeles ceva din acest text? Foarte greu, probabil, ca şi mine. Vă daţi seama ce greu le era copiilor de pitici să citească poveşti.

Disperaţi din cauza comunicării şi a scrierii, unul dintre piticii înţelepţi a hotărât să plece prin şcolile oamenilor să vadă unde şi cum vorbesc şi scriu ei. Auzise el de semnele de punctuaţie, dar nu ştia cum trebuie folosite. Piticul înţelept s-a dus, înainte de a pleca, la designerul piticilor si l-a rugat să îi facă un costum pentru călătorie. El a spus:

-          Bună dimineaţa (şi a scos din buzunar o carvată) Îmi poţi face un costum cu care să mă camuflez (şi a scos din buzunar coada de pisică)

-          Dar pentru ce (zise designerul scoţând şi el o coadă de pisică din buzunar)

-          O surpriză (spuse piticul înţelept scoţând o cravată)

Designerul îl privi lung pe piticul înţelept şi era cât pe ce să îl refuze pentru că era atât de secretos, dar, în cele din urmă spuse:

-          Bine Bine (şi scoase cravata pe care o ridică de două ori)

Costumul a fost gata în doi timpi şi trei mişcări. Piticul înţelept l-a îmbrăcat, îşi luă mâncare şi apă şi porni la drum. După un drum lung, a ajuns la destinaţie: într-o şcoală cu clasele I-IV. S-a aşezat într-o bancă şi a privit cu multă atenţie la tablă unde o învăţătoare le explica celor mici despre semnele de punctuaţie. Piticul s-a uitat şi în cărţile copiilor şi a rămas uimit de semnele folosite după fiecare enunţ. Punctul, virgula, semnul întrebării şi al exclamării erau pentru el necunoscute. Toată ora se chinui piticul nostru să citească din manualele copiilor, dar nu reuşi. La pauză scoase un oftat adânc:

-          Oh!

În acel moment, Briana, o fetiţă minunată îl auzi. Privi foarte atentă în jur şi, după câteva minute de concentrare reuşi să vadă pălăria roşie a piticului (v-am spus că era îmbrăcat într-un costum care îl ajuta să se camufleze). Briana se repezi la micuţ şi îi spuse:

- Tu eşti un pitic! Ce drăguţ eşti! Ia spune-mi, ce cauţi la mine în clasă?

- Am venit să învăţ cum comunicaţi voi, oamenii, ca să îi pot învăţa şi eu pe fraţii mei de pe Continetul Piticilor să comunice mai uşor (şi scoase din buzunar o cravată)

Briana se întrebă de ce piticul îi arătă cravata. „ Doar nu vrea să o port eu...!  Hmmm....!” După ce a stat puţin pe gânduri, fetiţa a spus:

-Acesta este limbajul vostru!

- Ai ghicit (spuse piticul ridicând din nou cravata) Acum mă poţi ajuta să duc şi în lumea mea ştiinţa semnelor de punctuaţie (spuse piticul scoţănd coada de pisică)

- Cum să nu! zise fetiţa plină de entuziasm.

- Mulţumesc (spuse piticul scoţând din nou cravata) Am timp (şi scoase o jumătate de covrig) nu mă grăbesc (şi scoase o perluţă)

- Uite, am să îţi dau această carte de comunicare scrisă de străbunicul meu. Găseşti în ea tot ce trebuie să ştii despre virgulăm punct, semnul exclamării şi al întrebării şi multe altele.

- Mulţumesc (spuse piticul scoţând iar cravata din buzunar)

- Cu mare plăcere, spuse Briana. Acum trebuie să plec, începe ora de muzică.

Piticul era aşa de bucuros că le poate duce piticilor ştiinţa semnelor de punctuaţie şi ortografie, încât nici nu-i mai păsa că are de travesrsat mări, oceane, mlaştini şi vulcani până să ajungă acasă.

Peste trei ani, trei luni şi trei zile, piticul a a juns acasă. A scos toate obiectele din buzunar şi le-a spus piticilor:

- De acum vă voi învăţa intonaţia şi ştiinţa semnelor de punctuaţie! Perla va deveni punct, coada de pisică va fi semnul de întrebare, cravata va fi semnul exclamării, iar covrigul va fi virgula. Mai sunt si alte semne, nu multe, dar acestea sunt cele mai importante.

Din acel moment semnele de punctuaţie au apărut în lumea piticilor, iar ei au comunicat uşor şi aveau buzunarele libere pentru a le umple cu praf magic.

 

Antonia Ilieş

Clasa a II a