CĂSUȚA LUI RONȚĂILĂ

In Atelierul de povesti al lui Barba-Cot de azi s-a muncit mult de tot!

Provocarea pentru copii a fost sa scrie o poveste despre un soricel plecat in lume sa isi gaseasca o csauta pentru ca implinise varsta regulamentara ca sa poata locui de unul singur :)

Asadar, ca preambul la scrierea povestii, am discutat despre ce este o casa, ce inseamna acasa, ce ne place la casa noastra si cam unde si-ar putea face casuta un soricel si cum si-ar amenaja-o ca sa fie o casa de soricei perfecta. 

Toate exercitiile propuse i-au provocat mult pe cei mici, au dat tot felul de solutii la provocarile lansate, acre mai de care mai originale si mai impresionante, dar dupa ce am convenit cu totii sa alegem ca locuinta pentru mica rozatoare un dovleac, au spus cu totii in cor Daaa!

Povestile inca nu sunt gata, dar sunt incepute, pentru ca am acordat mare atentie ilustrarii povestii. Desenand mai intai, copiii au avut ragaz sa se gandeasca, sa reflecteze, sa intre mai adanc in lumea lui Rontaila. Cat timp au desenat, in mintea lor lumea povestii a prins contur, au vazut ”cu ochii mintii” lucruri, culori, detalii, actiuni, au simtit mirosuri si au auzit sunete. Cumva, s-a plamadit povestea in imagini, iar cand se va trece la scris, ideile vor curge mult mai usr.

Multe au fost realizarile acestei zile, dintre care de mentionat sunt:

- s-a definit simplu si precis un personaj literar (completand o fisa de lucru conceputa special cu acest scop)

- au luat nastere cateva personaje de poveste, in persoana unor soricei simpatici, cu calitati si cu defecte (ca tot omul!)

- au fost inventate meserii noi din lumea rozatoarelor, cum ar fi detectiv de sorihoti sau profesor de soriceza

- s-au dat intrebuintari ca elemente de mobilier unor obiecte absolut banale, cum ar fi buretele de bucatarie si cojile de nuci (ca paturi), dopuri de plastic sau de pluta (ca scaune), batista (drept covor), ciob de sticla (ca oglinda)

- s-a stabilit ce ar face un soricel in casa lui, cine l-ar vizita si ce s-ar putea intampla cu aceasta ocazie

Materialele fiind pregatite, ideile fiind rascolite, creativitatea fiind activata, nu mai ramane altceva de facut decat sa fie scrise povestile si apoi sa le citim!

 

Poveste cu TELEGRAFUL, TELEFONUL  si rudele lor

 

La ultimul Atelier de povesti, am ales ca pretext pentru tema de creatie o poezie a Anei Blandiana : Sectia de telegrafie.

Fiind vorba de copii de clasele I-IV, m-am asteptat sa le fie necunoscut cuvantul ”telegrafie” din titlul. Asa ca, primul lucru pe care mi-am propus sa-l lamuresc cu cei mici a fost sensul acestui cuvant.

 Fiind vorba de un cuvant format prin compunere cu un prefixoid prolific in zilele noastre, ”tele”, am profitat de ocazie si am luat in discutie acest aspect care, desi poate parea prea complicat pentru niste copii mici, nu a fost deloc asa. Am zis ca nu le strica sa stie de ce atat de multe cuvinte din universul si vocabularul lor actual incep cu ”tele”.

Abordarea subiectului cu rezonante lingvistice nu am facut-o hodoronc-tronc, ci mai usurel, pe ocolite, prin invaluire cum s-ar spune 😊

Asadar, pe fisa de lucru, prima intrebare a fost:
Ce este un telefon?

Presupunerea mea ca cei mici vor avea in definitia lor empirica si conforma cu varsta ceva legat de ”sunet” sau de ”a vorbi” a fost doar partial confirmata. Cei mici nu (prea mai) percep ”telefonul” ca pe un obiect care ne aduce sunetul de departe si ne mijloceste comunicarea cu cineva aflat hat!, in cine stie ce capat de lume.

Telefonul este perceput azi ca sursa de informatii, jucarie, chiar televizor.

Timpul a dus la o schimbare de generatii inclusiv in lumea obiectelor, iar ”telefonul” este azi un batran destul de rudimentar si neemancipat, care nu stie decat sa vorbeasca, pe cand nepotul lui ”smart-phonul” e un tanar evoluat, care stie sa faca multe si marunte.

Am discutat multe despre telefon si mare mi-a fost mirarea (si bucuria!) ca pentru copiii care au fost la Atelier ul de povesti, aparatul acesta este cunoscut cu bune si cu rele, ca parintii lor au avut grija sa pastreze masura si sa nu-l lase prea mult in viata celor mici. (Insusi faptul ca ei venisera la Atelierul de scris povesti era o dovada ca telefonul are inca concurenti in viata lor si ca nu a ajuns o vedeta).

Dupa ce ne-am lamurit cum e si nu mai e cu telefonul, dupa ce l-am spart- asa cum spargi un ou ca sa-l pui in prajitura- in doau, am constatat ca e format din 2 cuvinte:

TELE- fon

TELE- vizor

TELE- portare

TELE -scaun

TELE- graf

In cazul fiecaruia dintre aceste cuvinte compuse a fost mult mai simplu sa-l explicam pe cel de-al doilea (pe ”fon” l-am gasit in domeniul muzicii si ne-am lamurit ca inseamna sunet, iar pe ”graf” l-am intalnit in ”caligrafie” si ne-am dat seama ca are legatura cu scrisul).

Intelesul cuvintelor care incep cu ”tele” a fost elucidat atunci cand le-am spus copiilor ca ”tele” inseamna DEPRTE.

De acum nu mai era niciun mister in legatura cu definitia ”ad literam” a cuvintelor insirate:

Telefonul- aduce sunetul de departe

Televizorul – aduce imaginea de departe

Teleportarea – te duce departe (nu prea stim inca cum)

Telescaunul- te transporta departe

Iar

TELEGRAFUL- ca de la el am plecat- duce scrisul  departe.

Abia acum, dupa ce titlul a fost lamurit, am trecut la lectura poeziei Anei Blandiana si nu ne-a fost deloc greu sa intelegem legatura dintre dovleac, cu vrejul sau cu tot, si telegraful (intr-un fel, strabunicul calculatorului/ telefonului/ tabletei)

Mai multe decat intelegerea metaforei de la baza poeziei, fiecare copil a gasit in curtea si gradina lui cate alte 3 evenimente pe care le putem considera ”minuni”: spectacolul de balet al fluturilor, labirintul de canale al arheologului-cartita, concertul pasarelelor, atelierul de croitorie al trandafirului care face rochii pentru zane si multe altele.

De acum, atunci cand in vocabularul lor va mai intra vreun cuvant format cu ajutorul prefixoidului ”tele”, copiii vor sti sa-l ”descoase” pentru a-i afla semnificatia (asa cum e cazul recent formatelor: telescoala sau telemunca).