Perla şi punctul
Sau
Cum au dobândit piticii Ştiinţa semnelor de
punctuaţie
Era odată un continent plin numai şi numai cu pitici. Ei aveau tot ce le
trebuie în lumea lor şi duceau o viaţă bună şi frumoasă, doar că le era cam
greu să comunice între ei. Nu cunoşteau
intonaţia şi nici nu auziseră de semnele de punctuaţie şi se înţelegeau cam
greu. Ca să îi arate celui cu care vorbeau ce vor să zică, aveau buzunarele
pline cu tot felul de lucruri: perle, creioane, covrigi, carvate, cozi de
pisică de pluş şi multe altele. Când un pitic îi zicea altuia o propoziţie
enunţiativă, scotea din buzunar o perlă. Când întreba ceva, scotea o codită de
pisică, iar când îşi exprima uimirea, piticul spunea:
-
„Vai ce
frumos” - şi ridica o cravată.
Piticilor despre care vă povestesc nu le era greu
doar să vorbească între ei, ci la fel de greu le era şi să scrie un text! Apoi,
la fel de greu era să îl citească. Priviţi cum arată un fragment din cărţile
lor de poveşti:
„ albinuţa sa dus în poieniţă să adune polen ea a
găsit foarte multe flori a cules polenul şi la dus la stup acolo la depozitat dar
peste puţin timp mierea a dispărut atunci albinuţa a strigat cu toată puterea
suratelor ei a dispărut polenul poate la luat ursul...”
Voi aţi înţeles ceva din acest text? Foarte greu,
probabil, ca şi mine. Vă daţi seama ce greu le era copiilor de pitici să
citească poveşti.
Disperaţi din cauza comunicării şi a scrierii,
unul dintre piticii înţelepţi a hotărât să plece prin şcolile oamenilor să vadă
unde şi cum vorbesc şi scriu ei. Auzise el de semnele de punctuaţie, dar nu
ştia cum trebuie folosite. Piticul înţelept s-a dus, înainte de a pleca, la
designerul piticilor si l-a rugat să îi facă un costum pentru călătorie. El a
spus:
-
Bună
dimineaţa (şi a scos din buzunar o carvată) Îmi poţi face un costum cu care să
mă camuflez (şi a scos din buzunar coada de pisică)
-
Dar pentru ce
(zise designerul scoţând şi el o coadă de pisică din buzunar)
-
O surpriză
(spuse piticul înţelept scoţând o cravată)
Designerul îl privi lung pe piticul înţelept şi
era cât pe ce să îl refuze pentru că era atât de secretos, dar, în cele din
urmă spuse:
-
Bine Bine (şi
scoase cravata pe care o ridică de două ori)
Costumul a fost gata în doi timpi şi trei mişcări.
Piticul înţelept l-a îmbrăcat, îşi luă mâncare şi apă şi porni la drum. După un
drum lung, a ajuns la destinaţie: într-o şcoală cu clasele I-IV. S-a aşezat
într-o bancă şi a privit cu multă atenţie la tablă unde o învăţătoare le
explica celor mici despre semnele de punctuaţie. Piticul s-a uitat şi în
cărţile copiilor şi a rămas uimit de semnele folosite după fiecare enunţ.
Punctul, virgula, semnul întrebării şi al exclamării erau pentru el
necunoscute. Toată ora se chinui piticul nostru să citească din manualele
copiilor, dar nu reuşi. La pauză scoase un oftat adânc:
-
Oh!
În acel moment, Briana, o fetiţă minunată îl auzi.
Privi foarte atentă în jur şi, după câteva minute de concentrare reuşi să vadă
pălăria roşie a piticului (v-am spus că era îmbrăcat într-un costum care îl
ajuta să se camufleze). Briana se repezi la micuţ şi îi spuse:
- Tu eşti un pitic! Ce drăguţ eşti! Ia spune-mi,
ce cauţi la mine în clasă?
- Am venit să învăţ cum comunicaţi voi, oamenii,
ca să îi pot învăţa şi eu pe fraţii mei de pe Continetul Piticilor să comunice
mai uşor (şi scoase din buzunar o cravată)
Briana se întrebă de ce piticul îi arătă cravata.
„ Doar nu vrea să o port eu...!
Hmmm....!” După ce a stat puţin pe gânduri, fetiţa a spus:
-Acesta este limbajul vostru!
- Ai ghicit (spuse piticul ridicând din nou
cravata) Acum mă poţi ajuta să duc şi în lumea mea ştiinţa semnelor de
punctuaţie (spuse piticul scoţănd coada de pisică)
- Cum să nu! zise fetiţa plină de entuziasm.
- Mulţumesc (spuse piticul scoţând din nou
cravata) Am timp (şi scoase o jumătate de covrig) nu mă grăbesc (şi scoase o
perluţă)
- Uite, am să îţi dau această carte de comunicare
scrisă de străbunicul meu. Găseşti în ea tot ce trebuie să ştii despre virgulăm
punct, semnul exclamării şi al întrebării şi multe altele.
- Mulţumesc (spuse piticul scoţând iar cravata din
buzunar)
- Cu mare plăcere, spuse Briana. Acum trebuie să
plec, începe ora de muzică.
Piticul era aşa de bucuros că le poate duce
piticilor ştiinţa semnelor de punctuaţie şi ortografie, încât nici nu-i mai
păsa că are de travesrsat mări, oceane, mlaştini şi vulcani până să ajungă
acasă.
Peste trei ani, trei luni şi trei zile, piticul a
a juns acasă. A scos toate obiectele din buzunar şi le-a spus piticilor:
- De acum vă voi învăţa intonaţia şi ştiinţa
semnelor de punctuaţie! Perla va deveni punct, coada de pisică va fi semnul de
întrebare, cravata va fi semnul exclamării, iar covrigul va fi virgula. Mai
sunt si alte semne, nu multe, dar acestea sunt cele mai importante.
Din acel moment semnele de punctuaţie au apărut în lumea piticilor, iar ei au comunicat uşor şi aveau buzunarele libere pentru a le umple cu praf magic.
Antonia Ilieş
Clasa a II a